21st Mar

Anul acesta construim la Caracal

Chiar mă gândeam ce continuitate va avea experienţa mea din octombrie a anului trecut, cu Habitat for Humanity, când am fost voluntar pentru o zi şi am ajutat la reabilitarea termică a şcolii, a dispensarului şi a bibliotecii satului Vizureşti din judeţul Dâmboviţa. Întreaga poveste aici.

Ei bine, am aflat aseară că proiectul Big Build de anul acesta al Habitat for Humanity va fi în Caracal unde se va reabilita un bloc în care trăiesc 48 de familii. Banii necesari reabilitării din Caracal vor veni şi prin contribuţia restaurantului premium Red Angus Steakhouse care a pregătit un meniu special. 50% din vânzările acestui meniu vor reveni acestei cauze. Este pentru prima dată în România când un restaurant creează un preparat special pentru o acțiune de acest gen.

The Habitat for Humanity Special 1

Produsul care se numește The Habitat for Humanity Special a fost iniţiativa celor de la Red Angus, fiind creaţia canadianul Dale Meek, Chef-ul Red Angus. Produsul este inclus în meniul Red Angus Steakhouse pe perioadă nelimitată la preţul de 95 de lei. Red Angus este situat în Centrul Vechi, pe Strada Franceză, nr. 56.

Oricât de „marketing” ar părea totul, fără bani nu se pot face minuni precum cele de la Vizureşti şi nu se pot mişca prea multe lucruri, aşa că o astfel de iniţiativă din partea Red Angus este binevenită. Şi da – evident – va aduce imagine şi restaurantului. Aşa funcţionează lucrurile.

Până când am degustat în premieră deliciosul preparat, la evenimentul de aseară m-am întreţinut cu Luca, băiatul de 9 ani a lui Mario DeMezzo, Directorul Național Habitat for Humanity România. Am avut o conversaţie foarte plăcută şi dezinvoltă – deh, îmi sunt cunoscute vârsta şi stilul, că doar o am şi eu pe Ana mea, tot de 9 ani.

Am trecut prin mai multe subiecte de discuţie, unul dintre ele fiind temele pentru acasă, un subiect foarte sensibil pentru orice copil. De la el am aflat că matematica este ca o forţă a naturii, în sensul de calamitate, ceva :)) Foarte simpatic.

Nu în cele din urmă, aseară am fost şi reprezentantul Kooperativa 2.0, restul găştii fiind plecaţi la Hunedoara. Dragilor, v-am reprezentat cum am putut eu mai bine. A fost greu dar am dovedit. Vă raportez când vă întoarceţi 🙂

Aşadar, anul acesta construim la Caracal.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *