Robocop din 1987 versus Robocop din 2014

Am văzut filmul Robocop de cum a apărut. Primul Robocop. Tata m-a dus la cinema. Cu el l-am văzut. Doar eram tată poliţist cu fii-su, iar un aşa film nu puteam să-l ratăm.

Nu mai ţin minte dacă l-am văzut în 1987, când s-a lansat (puţin probabil) sau în 1988, ştiu doar că l-am vâzut la cinema de când a apărut în România. Ciudate vremuri erau atunci în România şi pentru industria de filme. Acum mă şi mir că l-au rulat la cinema. Oricum, Robocop era un superfilm pentru anii ăia, din punct de vedere al ideii şi al realizării.

httpv://youtu.be/zbCbwP6ibR4

Ei bine, „Dead or alive, you’re coming with me” revine pe marile ecrane 🙂 Ieri am văzut noul Robocop, în premieră în România, într-o producţie fabuloasă. Noul film va rula la toate cinematografele din ţară, începând de mâine.

La prima vedere tot un Alex Murphy, poliţistul familist din acelaşi rău famat oraş Detroit, acelaşi subiect cu poliţistul „sfârtecat” la datorie (mă scuzaţi!), aceeaşi companie OmniCorp care îl pune pe picioare, un „costum” imbatabil, aceeaşi voce metalică şi aceeaşi forţă de combat pentru Robocop care numără victimele la fel de repede cum număr eu oile când vreau să adorm 🙂

httpv://youtu.be/INmtQXUXez8

Bun, atunci ce diferă?

Efectele speciale şi sunetul, în primul rând. Robocop trebuie văzut la IMAX (tehnologia Image MAXimum ce implică un ecran gigantic de 16×22 m), pentru un sunet şi o imagine deosebite. Ai senzaţia că faci parte din film. Niciun detaliu nu îţi scapă. Urmărind din nou trailerul, după experienţa IMAX, îmi dau seama că dacă nu îl vezi în condiţiile astea, filmul e o glumă. La modul cel mai serios.

Apoi, noul „costum” al lui Alex are toate noile tehnologii incluse, iar detaliile de funcţionare sunt atent disecate în noua producţie Robocop.

Un film ce merită văzut, mai ales de fanii genului SF.

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.