#lastrugurit sau La Cules 2

Anul trecut am fost pentru prima oară pe Domeniile Sâmbureşti, la cules de struguri, alături de fetele mele şi de alti vreo sută de copii şi ne-am dorit să revenim şi anul ăsta, când a fost a cincea ediţie de #lastrugurit şi a doua pentru noi. De data asta ne-a însoţit şi mami şi am avut mai mult spor.

Ana şi Sara mă întreabă de #lastrugurit încă de astă vară. Şi-au amintit cu mare plăcere distracţia de anul trecut. Mă rog, nu a fost doar distracţie, au muncit dar au primit şi o răsplată – în bani – pentru munca lor.

Aşadar ieri, am urmat tradiţia culesului de struguri de pe Domeniile Sâmbureşti, de data având la activ experienţa de anul trecut, drept pentru care am implementat proceduri foarte eficiente de lucru, în cadrul familionului: tu tai ciorchinele, tu cari găleţile, tu verifici, tu tragi chiulul, tu faci poze, tu pozezi, tu bei must, tu bei vin 😀 Probabil, v-aţi prins care şi cum executa activităţile astea.

Am avut o oră intensă de lucru în familie soldată cu aproximativ 30 de găletuşe de struguri şi ceva condiţie fizică pentru ăştia mai în vârstă. Ana s-a întrecut pe sine, făcând un adevărat maraton cu găletuşile în mână. Sara tragea chiulul şi atunci când era filmată de TVR dar care-i problema? 🙂 Dacă mai adaug şi vremea superbă de afară şi peisajul din jurul nostru, pot spune că a fost iar o zi perfectă.

Aproape 250 de culegători, mari şi mici, au reuşit să strângă, în numai o oră, peste 4 tone de struguri din care – sunt convins – va ieşi un must special, iar la final s-au dat premii pentru toti copiii 🙂

Să mai spun că ne dorim să revenim pe Domeniile Sâmbureşti, #lastrugurit?

Foto: Dragos si je.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *