Dance World, la final de concurs România Dansează

Linişte. S-a încheiat o bătălie. O experienţă unică.

Pe de-o parte doare, pe de alta cred că a fost un câştig. Copiii s-au autodepăşit. Au montat şi exersat un dans în mai puţin de 3 saptămâni şi s-au prezentat la cel mai înalt nivel, iar lucrul asta le-a dat încredere în ei. Rezultatul a fost unul extraordinar: a ieşit un superdans ce îi obligă să joace, de acum înainte, în altă ligă.

Cum au reacţionat copiii când au auzit că nu au fost aleşi de public pentru marea finală de la România Dansează?

Mult mai bine decât atunci, pe scenă, când juriul nu i-au ales direct pentru finală. Unii au zâmbit, unii au răsuflat uşuraţi, alţii au fost puţin trişti dar cu toţii s-au bucurat pentru 1st Class, pentru că – să recunoaştem – locul lor este în finală! Meritau unul dintre locurile din finală.

Au avut expunere, lumea i-a văzut de ce sunt în stare. Acum urmează o binemeritată vacanţă pentru copii, după care urmează perioada de pregătire pentru Cupa Mondială de Dans de la Brighton, UK, unde vor reprezenta România. La Concursurile de dans sunt în elementul lor!

S-a mai încheiat o etapă din viaţa lor. A fost frumos şi am avut cu toţii de învăţat câte ceva.

Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut!

Succes pe mai departe, Dance World!

Prima semifinală

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (6)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *