Dance World, drumul tău abia a început

Articolul de faţă e continuarea firească a acestuia. Atunci nu am putut, nu am avut voie să spun că Dance World a făcut furori la emisiunea România Danseaza. Au impresionat juriul, asistenţa şi pe cei din faţa televizoarelor. Şi e doar începutul.

Ştiu că au fost persoane care se gândeau că vor apărea nişte copilaşi, se vor fâţâi un pic pe şcenă şi gata. Unii dintre ei au rămas cu gura căscată. Mulţi au rămas cu gura căscată. Asta pentru că, deşi au între 7 şi 11 ani, sunt dansatori profesionişti, s-au pregătit şi au luat în serios o muncă care, începând de duminică seară, le-a fost şi recunoscută. O muncă care continuă pentru că sunt ambiţioşi şi vor să ajungă în finala de la România Dansează!

Ana (8ani), Maria mare (11 ani), Maria mijlocie (8 ani), Maria mică (8 ani), Ilinca (11 ani), Adina (7 ani), Daria (8 ani) şi Mario (9 ani) sunt Dance World sau trupa mică a Şcolii de dans Dance World care au dansat aseară dansul Telephone (Lady Gaga).

Dacă nu aţi reuşit să vedeţi ieri seară show-ul celor de la Dance World, vă invit să-l urmăriţi aici.

La începutul lunii iulie 2013 vor reprezenta România, alături de colegii lor mai mari din trupă, la Cupa Mondială de Dans de la Brighton, Uk. În 2011, la Cupa Mondială de Dans de la Paris, au luat locul 6. Anul ăsta vor mai mult, evident.

Dance World, drumul tău abia a început 🙂

Comments (4)
  • Am vazut aseara emisiunea si voiam sa-ti spun doar atat: sunt minunati copiii acestia!

  • Multumim. Noi stiam. Acum stie si o tara intreaga 🙂

  • Am ramas socata. Parca nu imi venea sa cred ca sunt ele. O cautam pe Ana cu privirea si eram atat de mandra de parca erau ai mei. Felicitari!

  • Multumim, Sabina!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.