De la Mott & Fils la Zarea

Toată lumea cunoaşte brandul de şampanie Zarea, şi cei mai tineri dar şi cei tineri mai de demult 😀 Nu cred că e cineva care să nu fi băut vreodată un vin spumant de la Zarea. Zilele trecute, la celebrarea a 100 de ani de existenţă a vinurilor spumante Zarea, am aflat însă câteva lucruri inedite pe care vreau să le împărtăşesc cu voi.

„Din 2004, de cand Zarea s-a privatizat, iar eu ocup funcţia de Director General, misiunea mea a fost una foarte uşoară: să nu umblu la reţete şi să modific eticheta”. e declaraţia D-lui Emil Popescu, Director General Zarea, producătorul român de tradiţie al vinurilor spumante. Probabil că acesta este unul dintre motivele pentru care Zarea are o tradiţie seculară.

Foarte interesant este cum a pornit business-ul Zarea în 1912, acum fix 100 de ani. Am aflat tot de la Dl. Popescu:

                                              Prima sticlă de vin spumant MOTT şi actuala sticlă Zarea –

                                                                 distanţă de 100 de ani între ele

Deşi nu era un an propice pentru a demara o afacere – în general – pentru că la câţiva ani urma să înceapă Primul Război Mondial, drumul vinului spumant a început totuşi, sub brandul MOTT, nume ce provine de la fondatorul de origine germană, Wilhelm Mott.

La început a fost o fabrică de dimensiuni mici care se chema „Mott & Fils”. În 1922 Mott cumpără pivniţele din zona Dealul Spirii din Bucureşti, pivniţe care asigurau atât macerearea cât şi depozitarea în condiţii optime de temperatură, cu consum zero de curent electric. O mişcare foarte inspirată.

În 1929 fabrica producea deja 100.000 de sticle de vin spumant pe an, iar Mott devine în scurt timp un brand european. Să mai amintim că, în anii de după război, Mot & Fils devenea furnizor principal al Casei Regale din România dar şi pentru operatorul celebrului tren Orient Express.

După 1948, odată cu naţionalizarea şi trecerea către comunism, producătorul de vinuri spumante s-a consolidat sub brandul Zarea, ce va fi păstrat până în prezent.

Mai multe detalii despre aniversarea celor 100 de ani de Zarea aici.

 

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (2)
  • Am si eu o asfel de sticla in perfecta stare MOTT1914 si as vrea sa o vand .
    Am rugamintea daca ma puteti ajuta multumesc frumos

  • Am o sticla de sampanie din 1914!!! ce sa fac cu ea? Va rog. Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *