La cules

Când am plecat sâmbătă dimineaţă la cules de struguri, am avut un sentiment ciudat, aducându-mi aminte de perioada când, elev fiind, mergeam în „practică”. Ăştia, tineri mai de demult, vă mai amintiţi de „practică”? Era acţiunea aia de pe timpul lui Nea Nicu când eram mobilizaţi, cu mic cu mare, la cules de fructe şi legume. Toamna, cam pe timpul ăsta.

Am fost la cules de cartofi, de roşii…cam de ăstea îmi amintesc. Nu, nu eram plătiţi. Pentru că aşa erau vremurile. Voluntariatul forţat era în gloria sa. Dar au avut şi momentele ălea farmecul lor.

Ei, dar sâmbătă a fost cu totul şi cu totul altceva. Ne-am trezit cu noaptea în cap, mi-am luat piticile şi am mers alături de peste 100 de copiii la Domeniile Sâmbureşti, la cules de struguri. Recunosc, pentru mine, culesul organizat, adică cu găletuşe şi foarfece de tăiat via, a fost o premieră. Eu doar mâncam struguri când intram intr-o vie 😀

Dacă pentru mine a fost o premieră, pentru Ana şi Sara ce să mai zic că a fost? A fost o experienţă de neuitat. S-au distrat pe cinste. După ce ne-am primit găletuşile şi foarfecele, am pornit spre vie. Câte doi copii pe fiecare rând. Eu am ajutat-o, evident, pe Sara. Doar nu puteam sa-i las pe mână foarfeca de vie 🙂 Îmi permitea şi regulamentul concursului să o ajut.

Am strâns in vreo oră şi ceva de activitate 25 de găletuşe. 13 Sara şi 12 Ana, iar partea interesantă e că fiecare copil a fost plătit (cu bani) pentru fiecare găleată culeasă. Mai concret, fetele mele au câştigat 250 de lei 🙂 Ăsta a fost şi motivul sârguinţei lor. Să le fi văzut făţucile când au fost strigate să-şi ia diploma şi banii…Asta da experienţă. După muncă şi răsplată.

4 ani de tradiţie. A fost al 4-lea an în care Dl. Valvis a invitat copiii la Domeniile Sâmbureşti la cules de struguri. Nu mai puţin de 110 copiii au fost înscrişi anul acesta la concursul de cules struguri. Eu am crezut că Sara mea va fi cel mai mic copil dar au fost şi mai mici ca ea.

O experienţă inedită, o vreme de mare excepţie, un vin foarte bun, un must la fel de bun şi multă distracţie. Cam astea au fost ingredientele zilei de sâmbătă. Mulţumum frumos pentru invitaţie! Ne vedem la anul! 🙂

Alte poze găsiţi pe pagina de Facebook Domeniile Sâmbureşti.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (2)
  • Cu mare drag, va asteptam si la anul! 🙂

  • Venim, venim 🙂 Marim si echipa. O luam si pe mami 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *