Am luat locul 3 la „Idei de 10”

Ce e „Idei de 10”? Un concept prin care Praktiker vrea să scoată la iveală şi să premieze inventivitatea românilor, care se ştie că şurubăresc tot felul de chestii în „atelierul” propriu de acasă. Ciflra 10 reprezintă cei 10 ani de când reţeaua de bricolaj Praktiker e prezentă în România.

La un astfel de de atelier de bricolaj am participat alături de câţiva bloggeri, la sfârşitul săptămânii trecute, chiar în interiorul magazinului Praktiker Vitan. Fiecare avea bancul lui de lucru, cu scule şi elemente de protecţie. Ca şi proiect de bricolaj am avut fiecare dintre noi de ornat o jardinieră cu….gresie, folosind adeziv si chit de rosturi.

Că mi-am pus mănuşile de protecţie invers, că nu am înlăturat folia de pe ochelari, de nu vedeam nimic, că aveam adeziv şi în chiloţi sau că am îndoit trăgaciul de la pistolul cu adeziv, nu sunt lucluri relevante, important e că am învăţat să tai foarte drept faianţa cu aparatul special de tăiat. Pentru amenajări interioare, mă puteţi găsi la telefon 07….. 😀

La final, după ce am gonit din magazin toţi clienţii cu stilul nostru propriu de a bricola, ne-am dat note fiercare la fiecare, note de la 2 la 7 şi s-au stabilit câştigătorii concursului „Idei de 10” – varianta bloggeri. Aşdar şi prin urmare locul 1 i-a revenit lui Piticu. Nu i-a dat nimeni nicio şansă dar uite că a câştigat. Probabil pentru că a fost singurul care a folosit chit de rosturi. Bravo lui!

Locul 2 a fost adjudecat de opera lui Chinezu „I pup you”, iar locul 3 a fost ocupat de subsemnatul, cu grandioasa operă „Borduri de Bucureşti”, care a prins pentru că eram în campanie electorală 😀 Nu mă aşteptam dar mulţumesc frumos colegilor bricolatori : Cabral, Vlad, Hoinaru şi Make, care au primit şi ei câte o menţiune specială.

O prezentare filmată a celebrelor opere de mai sus găsiţi la Piticu pe blog. Piticu, cam puţine poze, se vede că ai avut mâinile ocupate 😀 Lasă că o să pun şi eu câteva poze mai jos. Mulţumim Golin Harris!

Ne-am distrat, am bricolat. Mulţumim celor de la Praktiker pentru că ne-au lăsat să ne desfăşurăm şi să dăm frâu liber imaginaţiei. Vorba lui Make: „scuzaţi-ne, vă rugăm, dacă am stricat ceva prin magazin” 🙂

Poţi participa şi tu cu un proiect de bricolaj la „Idei de 10”. Detalii aici.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (3)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *