În vizită la fabrica de bere
Ieri am vizitat în premieră o fabrică de bere. E vorba de fabrica de bere aparţinând Bergenbier SA de la Ploieşti. Motivul a fost că cei de la Bergenbier au pus în funcţiune o staţie de biogaz, reducând consumul de gaz natural cu 7%, fiind astfel mai prietenoşi cu mediul. Deocamdată e „doar” de 7 % dar acest procent înseamnă de fapt 500.000 metri cubi de biogaz pe an. Nu e puţin deloc.
Nu o să intru în detalii tehnice. Puteţi găsi mai multe informaţii în comunicatul oficial al companiei. Ce vreau însă să subliniez este faptul că la Ploieşti am găsit nişte oameni foarte calzi şi deschişi ce nu semănau deloc cu acei corporatişti scorţoşi cu care mă tot întâlnesc. Şi nu, nu o făceau pentru că se aflau în faţa unor ziarişti şi bloggeri ci pentru că aşa sunt ei. Sunt foarte convins de asta. Rar mă trădează filling-ul ăsta.
Când zic oameni calzi să ştiţi că mă refer în primul rând la Doamna Directoare de Producţie Gabriela Bozdog care ne-a fost şi ghid prin fabrica de la Ploieşti, fără însă a minimaliza statutul de gazde excelente atribuit tuturor oamenilor de la Bergenbier cu care ne-am întâlnit ieri. Lăsând la o parte faptul că Domna Bozdog face această meserie dintotdeauna, se simţea că este şi foarte pasionată de ceea ce face şi că e, vorba Dânsei, un berar adevărat.
Şi cum vă spuneam…oameni relaxaţi, veseli, primitori. Îmi plăcea că evitau foarte elegant să ne dea cifre (capacitate de producţie, cote de piaţă, valoare investiţii etc) şi ne refuzau să ni le furnizeze cu zâmbetul pe buze. E de înţeles. Concurenţa abia aşteaptă să le afle. Nimic ieşit din comun. Doar noi am fost cam indiscreţi 🙂
Am degustat (evident) şi trei sortimente de bere: Becks, Bergenbier şi Staropramen. După cum mă aşteptam, Becks-ul mi-a plăcut cel mai tare. Nici nu mă îndoiam la cât Becks am băut :D. Pe locul doi în topul meu e Staropramen (recunosc că e prima dată când beau sortimentul ăsta), iar la final e Bergenbier-ul. Nu ştiu, cea din urmă bere nu-i nici dulceagă, nici amară, nu-i nici cal, nici măgar şi nu e pe gustul meu.
La degustare am mai reţinut că berea nu trebuie să zăbovească prea mult în gură, trebuie înghiţită rapid. În felul acesta i se simte mai bine gustul aspru. D’apăi la mine berea nici nu prea atinge gura, se duce direct pe gât 😀 Adică se cheamă că am cădere! Asta explică faptul că ieri am tot am căutat un robinet la care să curga bereeeeee…din butoaie imense de bereeeeeee. Cel puţin asta îmi închipuiam eu că voi găsi într-o fabrică de bere 😀 Hai Noroc!
Mulţumesc pentru invitaţie 🙂
Berea, chimia si mediul inconjurator | Pagina personala Marius Matache
noiembrie 16, 2011[…] incheiat vizita cu o degustare de bere (unii din noi), respectiv cu potolirea setei (cunoscatorii). Claudiu, Mahmur.Info, Haotik, Waven, pot […]
De ce e fain cu bloggeri. Astăzi, varianta pe bere | Chinezu
noiembrie 17, 2011[…] degustării de bere. Waven a făcut o prezentare schematică a ceea ce s-a întâmplat acolo. Lui Claudiu i-au plăcut oamenii. Dragoș a găsit niște ”inadecvări” în coloritul trotuarelor din […]
Campaniile saptamanii 14-20 noiembrie din blogosfera romaneasca | refresh.ro
noiembrie 21, 2011[…] Claudiu Ciobanu, Marius Matache, Cristian China Birta, Dragos Schiopu, mahmur.info si waven.ro au fost in vizita la Ploiesti, la fabrica Bergenbier, unde au invatat cum se fabrica si cum se degusta berea (s-au prefacut ca nu stiau deja 🙂 ) […]