Sunt români!

Postul de ieri al lui Make mi-a adus aminte de un episod şi hilar dar şi jenant din periplul nostru prin Europa din această vară. Ne aflam pe drumul nostru de întoarcere spre România, în Franţa, pe centura oraşului Bordeaux. Ne opriserăm la un semafor care lega două bretele ale centurii. Stând la semafor am observat la câţiva zeci de metri un grup de 6-7 spălători de parbrize, ştiţi voi de care, din aceia mai agresivi, care îţi spală geamurile la maşină vrei-nu vrei.

Atât am zis celor din maşină: „Băi, ăştia sunt de-ai nosştri, sunt r(r)omâni”. Ceilalţi au dat din umeri. Când am ajuns în dreptul lor, au văzut numărul de România al maşinii şi în cor au început să strige: „România!! România!!”, agitându-se spre noi de parcă l-ar fi văzut pe Iliescu 😀 Am izbucnit într-un râs din ăsta mai înfundat şi câteva secunde mai târziu am demarat spre direcţia în care trebuia să mergem.

Am fost cam jenaţi, de ce să nu recunoaştem, pentru că ceilalţi din trafic începuseră să se uite spre noi. Nu vreau să par rasist sau cum vreţi voi să-i spuneţi dar câteodată îi înţeleg pe francezi, pe spanioli când ne blamează şi ne fac în toate felurile deşi mă doare şi mă indignează că ne pun pe toţi în aceeaşi oală. Oricât ai lupta să-ţi speli imaginea ţării pe afară, imediat vin unii şi dau cu băţul în baltă urât de tot. Care erau şansele ca grupul acela de tineri (pentru că aveau vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani) să fie români? Mari, din punctul meu de vedere şi asta mă întristează.

Să vă mai spun că în Paris, pe Champs Elysées, erau vreo trei-patru „mese” la care se juca alba-neagra? Credeţi că ăia cu alba-neagră şi complicii din jurul lor erau nemţi, sau suedezi, sau elveţieni? Nu. Evident că erau români (le-am făcut şi o poză). Îi pot recunoaşte pentru că ştiu ce apucături au, ştiu cum arată şi le mai înţeleg şi limba. Şi iarăşi îmi crapă obrazul de ruşine…

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (4)
  • Am avut si noi o intamplare haioasa in
    Paris… am vrut sa las niste maruntei unei statui din aceea care nu se misca si se uita fix… si sotia imi zice cu voce tare in fata statuii „nu asa mult!” (eu voiam sa scap de toti maruntii), in cele din urma las mai putin ca sa fie simbioza corecta, apoi „statuia” imi zice….”Multumesc!” :))))

    • Daniel, parca totusi e altceva 🙂

  • Claudiu are dreptate: living statues = oameni care muncesc, e arta, alba-neagra e inselaciune, de obicei cu ajutorul complicilor.

  • Si alba neaga e arta. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.