Cel mai tare vin este la Măcin

Dacă nu erau ţestoasele lui Make, nu ajungeam să ne prelungim plimbarea după #GalatiTweetMeet şi să vedem o groază de lucruri interesante. Aşa de bine se potrivesc câteodată unele lucruri…

S-o luăm cu începutul. Ce e cu ţestoasele? Recuperarea şi aducerea ţestoaselor de apă şi de uscat fac parte dintr-un program al Universităţii unde Dom’ Profesor Make activează. Cei care găsesc astfel de animăluţe sună la un hotline şi le predau celor care se ocupă de ele, acestea urmând a ajunge într-un mediu propice, mai exact, în cazul de faţă, rezervaţia de la Măcin.

Zis şi făcut. După ce le-am plimbat un pic pe la Galaţi, am ajuns la o carieră de piatră, lângă Măcin, unde Make mai predase câteva exemplare ţestoase şi cu altă ocazie şi le-am lăsat în siguranţă. La timp, că începuseră să roadă cutia de carton în care au stăteau 🙂

Când a auzit Mister Nicu de Măcin i s-au aprins instant beculeţele. Ochii îi roteau în cap la la jocurile mecanice. Bang! Idee: dacă tot suntem în Măcin, nu facem şi o degustare de vinuri de Curtea Regală din Podgoria Sărica Niculiţel? Cu vizită inclusă la Pivniţa lui Terente? Păi cum să nu? Cum să ratăm aşa ceva? Norocul nostru a fost că gazdele, Dan şi Mircea, prietenii lui Nicu, erau prin preajmă. Noi uitasem că eram pe teritoriul lui Nicu, în Dobrogea de Nord.

Mircea, coordonatorul unui proiect foarte interesant de Cicloturism, ţi-l prezint pe prietenul meu Vlad Dulea. Sunt convins că aveţi foarte multe lucruri în comun şi că veţi putea colabora.

Revenind la vinuri sau…”uite aşa aş vrea să morrrrr…cu paharul lângă mine…” :D, ce poate fi mai nimerit după o zi aproape caniculară, decât un şpriţ alb şi rece? Ce poate fi mai nimerit decât o gustare de plăcinte dobrogene şi plăcinte cu mere şi nucă printre câteva pahare de vin rece? Nu ştiu cum să vă zic dar mie mi-au mers la casa sufletului.

Despre Pivniţa lui Terente pot să vă spun că e locul perfect unde poţi servi un vin cu prietenii şi petrece câteva ore memorabile. N-am avut vreme de data asta dar e un „must” pentru data viitoare. Ne gândeam că ar merita să facem chiar una dintre şedinţele DreamTeamRO acolo 😀

PS. Trebuie menţionat faptul că transportul a fost asigurat de Make 😀

Comments (5)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.