Am urcat, într-un final, în Turnul Eiffel

După cele două vizite în care nu am reuşit să urcăm în Turnul Eiffel, ne-am mai încumentat într-o dimineaţă să facem isprava. Ne-am urcat în RER şi am pornit spre centrul Parisului. La urcarea în turn erau cozi interminabile la trei dintre piciorele turnului, unul fiind în renovare.

Ne-am aşezat cuminţei la o coadă şi am început să ne facem calcule de timp, presaţi fiind de începerea unui spectacol al Anei de la Cupa Mondială de Dans. În concluzie ne-am hotărât să ne plimbăm prin Paris şi să revenim la Turn în aceeaşi seară. Şi ce frumoasă a fost plimbarea pe malul Senei…

Am trecut în revistă câteva poduri peste Sena şi impunătoarea Catedrală Notre Dame. Intrarea era liberă şi îmi pare rău şi acum că n-am putut să o vizităm. Era o coadă de de cel puţin o oră şi trebuia să ajungem la reprezentaţia Anei. Reprezentaţie care a adus trupei Dance World locul 6 la Cupa Mondială de Dans (categoria de vârstă 6-9 ani), din 24 de naţiuni !! Nu cred că am mai spus-o aici, dar e o mare performanţă. Felicitări!

Ei, şi minunea s-a produs. După cum vă spuneam, ne făcusem planuri să revenim la Turnul Eiffel şi să abordăm marea urcare :). Spre seară, în acceaşi zi, am revenit, am stat la o coadă de o oră şi jumătate şi AM URCAT!!! După trei încercări nereuşite, iată că a patra oară ne-a ieşit. Am prins cel mai bun moment de a urca in turn: apusul. De recomandat.

Eu, cu răul meu de înălţime, mă cam ţineam de toate cele. Poate o să vi se pare hilar, dar îmi îngheţa inima şi mi se înmuiau genunchii când mă uitam în jos. Mă ţineam de toate barele şi de toate plasele. Era inutil pentru că toată plimbarea prin turn e foarte safe. N-ai nicio şansă să cazi de pe undeva.

Am urcat mai întâi cu liftul de la stâlpul de Est, aşa mai într-o dungă, după forma piciorului, până la platforma de la etajul doi (şi aici mi se părea foarte sus, deşi nu ajunsesem încă la înălţimea maximă), după care am urcat cu un lift perfect vertical până în ceruri…până în vârf.

Senzaţional! Aşa ceva nu trebuie ratat într-o viaţă de om. De sus, Parisul e ca o coală imensă de caiet de matematică. Pătrăţele încadrate de bulevarde şi străzi. Nimic haotic, nimic la voia întâmplării, ca ştiţi voi unde…Până şi parcurile au forme bine structurate. Rigoarea aşezării străzilor şi clădirilor e întreruptă doar de şerpuirea Senei.

Şi a apus soarele. Se lăsa întunericul peste Paris. Începeau să se aprindă luminile. Şi ce lumini…Nicăieri nu vezi aşa ceva. Nu degeaba Parisul e supranumit oraşul luminilor. Chiar este. Nu le-am văzut pe toate dar am urcat in Turnul Eiffel. Gata, acum puteam pleca liniştiţi din Paris :).

De citit din aceeaşi serie: Aproape o lună offlineTronsonul București – Paprika Csarda1.400 km într-o singură ziSerris – un orășel care mi-a rămas în sufletAux Champs ElyséesAm ajuns şi la Disneyland şi Château de Versailles.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (2)
  • Bravo, bravo. Faina experienta, faine imaginile. La Paris inca nu am ajuns si nici nu se gaseste intre destinatiile viitorului apropiat dar sigur o sa urc pana unde s-o putea in turn la momentul respectiv. O sa aterizez si eu in Franta anul acesta dar ceva mai la sud.

  • Mihai, am fost foarte „evaziv” în descrierea de mai sus. Live e o senzaţie specială. Trebuie să ajungi acolo :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.