1.400 km într-o singură zi

Nici nu ştiu când am făcut 1.400 Km într-o singură zi, de la graniţa dintre Ungaria şi Austria, până la Paris, incluzând aici si vreo 200 km de ocolire, că de…e imposibil să nu te rătăceşti un pic, aşa, ca pentru prima dată.

Am plecat de dimineaţă, la ora 9.00, de la Paprika, hotărâţi fiind să ajungem până în ora 22.00 la hotelul din Serris, de langă Paris, unde aveam rezervarea. Nişte planuri cam ambiţioase, tinând cont de distanţă, dar am mers foarte bine. Şnur, cum se spune. Altfel stau lucrurile pe autobenzi. Te poţi baza pe o medie orară.

Au fost căteva excepţii care ne-au mai încetinit. În Austria, după Viena, am oprit la o vulcanizare să reechilibrăm roţile, ceea ce ne-a luat cam o oră.  Apoi în Germania, până ne-am obişnuit cu sistemul de presemnalizare, am comis-o. Am luat-o pe un drum greşit.

După Ungaria şi Austria, care stau excelent la capitolul indicatoare şi presemnalizări, am străbătut Germania, ţara-pădure. Păduri stînga-dreapta aproape tot drumul. Aici am greşit drumul pentru prima oară, ratând o ieşire de pe un autoband. Am revenit pe traseu, dar am făcut un ocol de cca 100 de km. Hmm, acceptabil. Eram încă in grafic, ca timp, mai ales că pe Germania nu e restricţie de viteză pe autostrăzi şi am putut rula cu…nu vă zic cu cât 😀

După ce că în Germania nu e limită de viteză pe autobenzi, nici nu plăteşti vreun euro autostrada. Nemţii tot nemţi. Da, dar ne-a ieşit pe ochi cât am plătit în Franţa şi Spania. Scumpi, dar măcar au autostrăzi.

Cea mai nasoală porţiune din drum a fost cea de pe Franţa, pentru că se înnoptase, oboseala se acumulase, iar atenţia trebuia să fie mult mai mare. Cu toată atenţia am greşit iar drumul, chiar foarte aproape de cazare, la 40 de km de Paris, la Serris, unde urma să ne cazăm, un orăşel superb, o suburbie a Parisului. Am ratat intrarea la Serris şi aia a fost. Ne-am învărtit vreo 100 de km preţ de vreo oră şi jumătate. Până la urmă am nimerit şi ne-am cazat pe la ora 1 noaptea, după 1.400 de km şi 16 ore de mers.

Acum zâmbesc când îmi aduc aminte, dar tare eram desumflaţi atunci. Asta e. Fără un pic de aventură n-am fi simţit vacanţa. Acum aş sti să merg şi cu ochii închişi. A…precizez că nu am avut GPS la noi şi nici data viitoare nu mi-aş lua. Am văzut cu ochii mei ce rateuri poate da. Mai bine cu hartă şi indicatoare.

Data viitoare vă povestesc de Serris, un orăşel care mi-a rămas în suflet.

Citiţi şi episodul 1.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (1)
  • Pai si ce ? La noi nu ajungi la mare tot intr-o zi ? 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.