Viața la țară

Hai să vă povestesc, pe scurt, cum arată ”ţara” mea, pentru că, nu-i aşa, fiecare dintre noi a avut sau are ”ţara” sa, locul acela minunat cu casă, curte şi grădină unde, de cele mai multe ori, ne aşteaptă bunicul şi bunica.

Zic şi îmi propun să fie pe scurt. Mă cam ia valul când îmi aduc aminte de locurile alea şi mă întind cu povestitul.

La ţară, pentru mine, era în inima Vrancei, la doi paşi de râul Putna, între un munte (cu vârful Cota 1001) şi un deal înalt, dincolo de care e oraşul Panciu, la câţiva kilometri de actualul oraş Vidra. Să vă mai spun ce aer curat era? Ce peisaje?

Aici mi-am petrecut multe vacanţe. Cu via, de unde mâncam strugurii direct de pe butaşi, cu prispa casei, cu cireşii şi perii în care mă cocoţam, cu Putna unde ne scăldam vara, cu câmpul, unde era şi terenul de fotbal şi cu fântâna de unde aduceam apă.

Am prins şi perioada în care nu toată lumea era conectată la energie electrică şi foloseam lămpi cu gaz, dar şi lucrurile astea făceau parte din farmecul locului.

Bunicii nu mai sunt. De mult. Pe bunica nici n-am prins-o. A murit cu un an înainte să mă nasc eu. Pe bunicul, Tataia, cum îi spuneam noi nepoţii, l-am prins. A murit când aveam eu 12 ani, la vârsta de 90 de ani. Îmi aduc aminte că de fiecare dată ne aştepta la poartă. Niciodată n-am înţeles cum presimţea el că venim. Aproape de fiecare dată când veneam la ţară, el era afară din curte, în faţa porţii, uneori în drum, cu mâna streaşină la ochi, uitându-se după noi. Ştia el, cumva, că venim. Copil fiind, mă întrebam dacă nu cumva stă numai acolo.

Ne întâmpina şi ne strângea pe fiecare în braţe. Ţin minte că avea un piept tare, ca stânca şi la vârsta lui înaintată citea ziarul fără ochelari. Făcuse ambele războaie mondiale, nu avusese nici măcar o zgârâietură şi ţinea singur o gospodărie. Vă daţi seama ce poveşti ne spunea din razboaie. Erau deliciul nostru, al nepoţilor.

După ce a murit Tataia, am continuat să mă duc la ţară. Am putut să revin pentru că în casă s-a mutat o mătuşă foarte dragă mie. Nici nu-mi închipuiam cum ar fi fost să nu mai pot vizita locurile alea. În felul ăsta am trăit şi epoca modernă cu fântână în curte, cu pompă, cu hidrofor, cu televizor şi toate ălea, dar locurile erau la fel. Intacte.

Acum s-au dus cu toţii. Casa s-a vândut. Pământurile la fel. De câţiva ani n-am mai fost pe acolo. Nu ne mai aşteaptă nimeni, dar sunt convins că toate sunt la fel. Câmpurile, Putna, via…

Ce înseamnă pentru voi ”la ţară”?

foto

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (15)
  • eu sunt, dupa cum stii, nascut, crescut la tara, deci pentru mine tara nu poate sa insemne decat casa, liniste, iubire, lipsit de griji, protejat, inspirat

  • da, corect. Eu am scris variata celor care nu au asa ceva decat in vacante, din cand in cand 🙂

  • Destul de buna intrebarea…Cred ca voi scrie un articol cu acest subiect mai incolo…

  • iacata ce inseamna pt mine viata la tara:

    http://www.concediaza-ti-seful.ro/2010/05/viata-la-tara/

    🙂

  • Madalin, il asteptam.
    Da mai, Stefan, imi amintesc de el 🙂

  • Cam toate vacantele mi le-am petrecut la tara la bunici. Acum incerc sa-mi fac propria „tara” la 50 km de Focsani. Abia astept sfarsitul de saptamana sa-mi iau talapasita de pe net si sa o tai la … tara mea.

  • Tudor, foarte frumos. Mai ales că ştiu ce locuri sunt pe acolo.
    Şi eu am facut ce-am facut şi tot la ţară m-am mutat, lăngă Bucureşti. N-am câmpuri şi dealuri, dar am ceva curte şi aer curat 🙂

  • deci cand facem si noi un gratar la „tara” lui Tudor? 😀

  • […] recent un articol de-al lui Claudiu Ciobanu in care spunea ce inseamna viata la tara, intr-o viziune subiectiva. Acelasi lucru voi incerca sa […]

  • hm…răspunsul ar necesita (și merită, de altfel) o postare separată; eu mi-am cunoscut bunicii de „la țară” vreme de ani buni: bunicul a murit când aveam 15 ani, iar bunica la 5 ani după. pentru mine „la țară” îmseamnă libertate, lipsă de griji, genunchi juliți, dude negre care pătează, livadă de meri și pruni înfloriți, cățărat în copaci, mirosul strugurilor storși de curând…
    mă opresc aici, că deja pic în butoiul cu melancolie 🙂

  • Pai de ce nu scrii? Eu ma gandesc ca lucrurile astea raman. Le vor citi copiii si nepotii nostri.Mai ales cand e vorba de amintiri placute.

  • 🙂 sper să le povestesc „live”, prin viu grai. pe blog nu știu pe câți ar interesa detaliile respective

  • Verba volant, scripta manent :D. Pe cei din familie ii va interesa. Anyway, bine ca sunt amintiri de genul asta.

  • 🙂 din păcate am o memorie bună.

  • […] Locul  2- este ocupat de domnul Claudiu Ciobanu, cu articolul: „Viaţa la ţară”. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *