ecomTIM, cel mai important eveniment regional din România dedicat industriei e-commerce și marketingului online, organizat de 2Parale, va avea loc anul acesta la Timişoara, între 8-9 februarie.

Revista retail-FMCG.ro este partener media al acestui eveniment, motiv pentru care am (de dat) 2 invitaţii gratuite la ecomTIM. Sunt convins că sunt persoane care şi-ar dori să participe şi să beneficieze de pe urma acestui important eveniment din industria e-commerce-ului şi marketingului online.

Cum voi da aceste 2 invitaţii? Simplu: cei care le doresc sunt invitaţi să răspundă într-un comentariu la 2 întrebări:

1. De ce ai vrea să participi la ecomTIM?

2. Ai vreo întrebare bună pentru speakerii de la ecomTIM? Lista cu speakeri o găsiţi aici.

Alături de prietenii de la 2Parale, vom decide cei 2 câştigători, alegând cele mai justificate 2 răspunsuri. Vă rog să comentaţi introducând o adresă de e-mail validă, pentru a fi contactaţi cu uşurinţă.

Termenul limită până la care puteţi răspunde la cele 2 întrebări este vineri, 27 ianuarie 2012, ora 16.00. Câştigătorii vor fi anunţaţi până cel târziu luni, 30 ianuarie 2012, ora 12.00.

Succes!

În această zi măreaţă de 26 ianuarie al acestei minunate ierni pe care o trăim înflăcărat, iubite tovarăşe Nicolae Simion, dă-mi voie să nu precupeţesc niciun efort şi să-ţi urez de ziua lu’ matale sănătate, îndeplinirea tuturor dorinţelor şi un călduros “La Mulţi Ani, Nea Nicu!”

Ca semn al dragostei neasemuite pe care ţi-o purtăm, din partea întregii noastre familii îţi transmit vibrant şi din inimă o  fierbinte urare străbună: „La mulţi ani!”

Închei cu o scrisoare anonimă pe care am primit-o pe adresa redacţiei noastre:

„Ianuarie aniversar consemnează nu doar naşterea unui om de execepţie, al cărui chip a devenit prin pilda unui mod de a trăi şi a munci, simbolul omeniei, înaltului patriotism, al vredniciei şi al inteligenţei, dar şi o zi a tuturor fiilor acestei ţări…. La fel ca toată suflarea întregii Românii, ne exprimăm şi noi sentimentele de dragoste fierbinte şi înaltă preţuire faţă de mult iubitul şi stimatul nostru prieten pescar, tovarăşul Nicolae Simion.”

Cuvintele astea mi-au înfiorat fizicul, emoţiile m-au cuprins şi durerea m-a răpus la pat. Mă duc să iau un piramidon.

La Mulţi Ani, Nea Nicu!

Am primit azi un material care, cred eu, nu e de larg interes dar il public aici, gândindu-mă că poate informaţia va ajunge şi la cei care căutau un astfel de vehicol sau oportunitate pentru business-ul lor:

Azi s-a lansat oficial Bursa Română de Afaceri (www.rbex.ro), prima platformă de intermediere şi consultanţă de afaceri din România, care facilitează investiţiile private de capital, realizarea de parteneriate de tip joint-ventures, dezvoltarea şi restructurarea afacerilor, precum şi vânzarea şi cumpărarea afacerilor la cheie.

Bursa Română de Afaceri este dezvoltată pe trei fundamente:

1. Platforma de afaceri care este constituită pe de o parte de brokerii & partenerii corespondenţi ai Bursei Române de Afaceri din ţară şi străinătate, iar pe de alta parte din componenta de promovare web www.rbex.ro unde sunt prezentate bilingv nevoile, propunerile şi oportunităţile de afaceri ale clienţilor.

2. Consultanţa de afaceri care acoperă întreg spectrul nevoilor de business ale clienţilor, de la elaborarea planului de afacere şi auditul strategiei de afaceri, la fuziuni şi achiziţii, dezvoltarea şi/sau restructurarea afacerii, restructurarea creditelor, evaluarea afacerii şi atragerea capitalului şi a partenerilor de afaceri.

3. Centrul de resurse care facilitează accesul la resurse educaţionale de business, ajutându-i pe cei interesaţi să dobândească cunoştinţele necesare inaintea realizării unui parteneriat de afaceri şi să abordeze procesul de vânzare sau cumparare a unei afaceri într-o manieră profesionistă.

Elementul de noutate adus de Bursa Română de Afaceri este faptul că propunerile şi oportunităţile de afaceri promovate de Bursa Română de Afaceri sunt in prealabil analizate şi optimizate de consultanţi profesionişti, crescând astfel şansele de reuşită odată ce acestea sunt prezentate bilingv pe www.rbex.ro.

Bursa Română de Afaceri:

Facebook

LinkedIn

În anul 1974, fondatorul companiei McDonald’s, Ray Kroc, a fost rugat să vorbească la un curs MBA din cadrul unei universităţi din Statele Unite. După o conferinţă extrem de serioasă şi inspiratoare, s-a făcut o pauză, iar studenţii l-au invitat pe Ray să meargă la barul lor preferat şi să bea o bere. Ray, foarte amabil, a acceptat.

“Ce afacere am eu de fapt?”, a întrebat Ray de îndată ce toată lumea a avut câte un pahar de bere în mână. Toată lumea a început să râdă, crezând că Roy doar glumeşte. N-a răspuns nimeni, aşa că Ray a întrebat din nou: ”Ce afacere credeţi voi că am eu?”

Studenţii au râs iar şi în sfârşit unul mai curajos a zis: “Ray, crezi că există cineva pe lumea asta care să nu ştie că ai o afacere cu hamburgheri?” Ray a jubilat. “Am bănuit eu că asta o să spuneţi”. A făcut o pauză apoi a adăugat: “Doamnelor şi domnilor, nu mă ocup de hamburgheri, ci de proprietăţi imibiliare.”

Ray a explicat apoi pe îndelete punctul său de vedere. În planul de afaceri al companiei, Ray ştia că principala preocupare era vânzarea francizelor de hamburgheri, dar nicio clipă nu scăpa din vedere locul ocupat de aceste francize. El ştia că proprietăţile imobiliare sunt factorul cel mai important în reuşita fiecărei francize în parte. Practic, persoana care cumpără franciza plăteşte în acelaşi timp terenul unde este amplasată, care aparţine companiei lui Ray.

În prezent McDonald’s este cel mai important proprietar imobiliar din lume, având un teren chiar mai întins decât Biserica Catolică şi deţine cele mai importante intersecţii sau colţuri de stradă din America dar şi din alte locuri din lume.

Povestea de mai sus este una reală şi am “cules-o” din cartea lui Kyiosaki “Tată bogat. Tată Sărac” Ştiaţi acest lucru? Dacă da, atunci cu siguranţă v-aţi gândit câte alte asemenea afaceri mai sunt în lumea asta…

Revenind cu picioarele pe pământ şi trăgând nişte concluzii după povestea de mai sus, putem spune că problemele financiare sunt adesea rezultatul direct al faptului că oamenii muncesc o viaţă întreagă pentru altcineva. La sfărşit, cei mai mulţi nu se vor alege cu nimic de pe urma muncii lor.

Dar chiar şi aşa, angajat fiind, nu te opreşte nimeni să-ţi iniţiezi şi să-ţi construieşti propria afacere. Domeniul, tipul şi dimensiunea afacerii nu are relevanţă, atâta timp cât eşti dispus să investeşti ceva resurse (timp şi bani, cel mai adesea), să ai un plan şi să fii determinat să-l pui în aplicare. Nici măcar nu trebuie să inventezi roata. Sunt foarte multe variante. Trebuie doar să le vezi.

După cum spuneam în acest articol, e greu pentru majoritatea dintre noi să ne depăşim condiţia deşi dorinţa de schimbare nu a omorât încă pe nimeni. Cum ar fi să vrei să devii un om liber, independent din punct de vedere financiar? Cum ar fi să ieşi din “cursa şobolanului”, acea capcană pe care ne-o întind angajatorii, statul şi băncile?

Educaţia financiară nu o primim în şcoală, acolo unde suntem îndemnaţi să învăţăm bine, să luăm note mari, pentru a ne găsi o slujbă bună, să avem cu ce face un credit pentru o casă, casă pe care să o plătim o viaţă întreagă. Într-o lume în care e încurajat consumul şi nu economiile, educaţia financiară se deprinde, se învaţă practic şi – cel mai important –  se face iniţial la nivel mental. Foarte puţini dintre noi suntem pregătiţi pentru aşa ceva. E un proces dificil dar cu siguranţă merită parcurs.

Niciodată nu-i prea târziu să faci o schimbare! Eu am făcut-o la 37-38 de ani, iar ceea ce mă linişteşte acum este că pentru copiii mei nu va fi nevoie de o schimbare atât de mare. Ei vor creşte şi se vor educa altfel. Vor avea altă şansă.

“Nu-mi pot permite asta! ” versus  ”Cum aş putea face să-mi permit asta?” O afirmaţie versus o întrebare. Una te lasă de izbelişte, alta te obligă să gândeşti.

Şi? Soluţii avem? DA! Cu siguranţă sunt soluţii pentru cine îşi doreşte mai mult, deşi foarte des aud răspunsul “Aaaa…Nu-mi pot permite asta!” rostit sub diferite forme: “Nu am timp”, “Nu pot”, “Nu am cu ce”, “Nu am bani”, “Câştig puţin”, “Nu e pentru mine, nu mi se potriveşte” sau “Nu e momentul…poate peste câteva luni”. Si ţi-ai limitat toate orizonturile. Eşti la adăpost dar eşti foarte departe de a realiza ceva pentru tine.

Alternativa “Cum aş putea face să-mi permit asta?” e parcă altceva, nu? Arată ca o provocare. Unii se blochează la ce resurse trebuie să investească (de cele mai multe ori este vorba despre timp şi bani), iar alţii văd deja benefiicile şi îşi pun mintea la contribuţie să găsească o soluţie pentru a face rost de aceste resurse. It’s all about priorities! Always.

Primii preferă să rămână prizonierii propriului job sau propriului business, muncind din greu pe o nimica toată şi făcându-şi iluzii că au o slujbă sigură, iar ceilalţi nu capitulează şi îşi depăşesc condiţia.

Dovedeşte-ţi competenţa atât în contabilitate cât şi în investiţii (două dintre materiile foarte dificile care nu prea se predau în şcoli) şi riscă! Ei, da. Şi despre riscuri e vorba. Credeţi că cine a devenit independent din punct de vedere financiar (ca să nu folosesc termenul “s-a imbogăţit”), nu a riscat nimic? Unii au riscat totul. Oportunităţi sunt la tot pasul dar trebuie să vrei să le vezi. Trebuie să renunţi la ceva. Întotdeauna.

“A fi lefter e o situaţie temporară, a fi sărac e o situaţie veşnică” – Robert Kiyosaki – “Tată bogat, Tată sărac”

Aquapolis Costa Daurada “La Pineda” este un aqua-parc în staţiunea Salou, unde am stat astă vară când am vizitat Barcelona. După cum vă spuneam în articolul precedent, Salou este o staţiune la Marea Mediterană, situată la 100 de km de Barcelona.

Am ales parcul de distracţii Aquapolis în locul revenirii în Barcelona pentru că era prea tentant. Cu atâtea premiere, a sta toată ziua într-un parc acvatic de dimensiunea asta şi cu atâtea atracţii, era o premieră absolută. Şi n-am ales rău!

Noi ăştia mari am fost mai rău ca şi copiii. Am stat mai mult de 6-7 ore numai în apă. Tobogane de toate felurile şi de toate dificultăţile, piscină de mare adâncime pentru sărituri în apă, piscină cu valuri, hidromasaj, duşuri de toate felurile, zone pentru copii, delfinariu etc.

Singura chestie care m-a oprit să mă dau în toate atracţiile a fost de ordin fizic. Instinctul de conservare m-a oprit să mă dau pe chestii care implicau acţiune asupra coloanei, în acea perioadă fiind la nu mai două luni distanţă de operaţia pe coloană. Dar înnotul mi-a fost recomandat, aşa că am am prestat la greu Şi hidromasajul…ah hidromasajul a fost o binecuvântare pentru un spate ramolit ca al meu. Şi mă refer la hidromasaj din ăla adevărat, de mare putere, nu vânturi prin apă

Cea mai “dură” dintre atracţii se cheamă Bumerang. Deşi de la distanţă nu pare. Când îţi dai drumul de sus, rămâi pentu câteva secunde fără aer şi nu mai atingi cu colacul suprafaţa pe care aluneci. Am găsit pe internet un filmuleţ cu această atracţie, să vă faceţi măcar o idee:

Şi cu cât eşti mai greu, cu atât senzaţiile tari sunt mai mari

Dacă ajungeţi pe acolo, vă recomand să mergeţi la Aquapolis. La celălalt parc celebru de distracţii din Salou, Port Aventura, n-am avut vreme să ajungem. Data viitoare

De citit din aceeaşi serie: Aproape o lună offline, Tronsonul București – Paprika Csarda, 1.400 km într-o singură zi, Serris – un orășel care mi-a rămas în suflet, Aux Champs Elysées, Am ajuns şi la Disneyland,Château de Versailles, Am urcat, într-un final, în Turnul Eiffel, Regula pariziană, Sunt români, Coasta de azur – episodul 1: Monaco, Coasta de azur – episodul 2: Nisa şi Barcelona.

Joi seara mă întorceam cu maşina acasă de la un workshop. Era destul de târziu. Eram primul la semafor pe B-dul Iuliu Maniu şi aşteptam să se facă verde. Aud o sirenă specifică de pompieri şi în oglindă văd că se apropia o maşină de pompieri din aceea veche, de pe timpul lui bunicu’. Dac, Roman…nu ştiu ce marcă era dar ştiţi voi de care, că altele nu sunt.

Era încă roşu când maşina de pompieri a trecut pe lângă mine. Avea şi ceva girofar dar îl vedeai doar dacă te uitai foarte atent. Ori becul era prea slab, ori geamul de la girofar era mizerabil. Probabil că ambele…Cand s-a făcut verde, am plecat şi eu de pe loc. A 2-a, a 3-a, iar când am băgat a 4-a, pe la 50-55 km/h, depăşesc maşina de pompieri de parcă stătea pe loc.

Am ajuns la următorul semafor, tot roşu şi pompierii m-au prins din urmă. Maşina abia se târa. Faza s-a repetat şi cred că făceam asta până dimineaţă dacă aveam unde dar eu am făcut dreapta la un moment dat şi mi-am văzut de drum, utându-mă cu coada ochilui cum trăgea săracu şofer de camionul ăla. Cred că dacă o luau pompierii pe jos, ajungeau înaintea maşinii la incendiu.

Asta-i partea funny a lucrurilor. Din păcate e şi o parte tristă. Nu ştiu ce ardea dar presupun că până a ajuns maşina de pompieri la incendiu, a ars tot.  Să te ferească Dumnezeu să ai nevoie de pompieri, că până vin ei nu mai rămâne nimic în picioare. Sunt convins că sunt buni, profesionişti dar n-au cu ce!

În poliţie s-au schimbat nu ştiu câte ture de maşini, iar salvările – slavă cerului – sunt printre cele mai moderne. Ce se întâmplă cu maşinile de pompieri? Sunt vechi şi pentru un muzeu auto. Nu-mi dau seama cum de mai funcţionează după 166 de ani de folosinţă.

Întreb şi eu, mai mult retoric: de ce nu se schimbă autospecialele astea de pompieri?