Iată că am ajuns şi la finalul Cupei Mondiale din Brazilia, după o lună de fotbal autentic, cu dezamăgiri, cu surprize, cu spectacol, cu reafirmarea supremaţiei fotbalului european asupra celui sud-american şi cu o meritoasă câştigătoare: echipa Germaniei.
O să-mi lipsească meciurile de la World Cup, cum o să-mi lipsească acest excelent exerciţiu pe care mi l-am auto-impus de la bun început, acela de a urmări toate desfăşurările de forţe din Brazilia şi de a scrie zilnic câteva păreri personale pe marginea evoluţiilor echipelor prezente la World Cup.
Am reuşit, iar acest articol va pune punct acestei serii din care am avut numai de învăţat. Am făcut-o, în primul rând, pentru mine.
După meciul orgoliilor rănite, Olanda-Brazilia 3-0, cel pentru locurile 3-4 sau finala mică, toate drumurile duceau către Maracana, în Rio De Janeiro, acolo unde marea echipă a Braziliei, gazda acestui turneu, nu a apucat să joace. În marea finală s-au întâlnit Germania şi Argentina.
Revenind, pe scurt, la finala mică, Brazilia s-a dovedit – pentru a câta oară – prea firavă pentru acest turneu şi a pierdut fără dubii în faţa Olandei, echipă care a mai oprit din motoare la scorul de 2-0, spre deosebire de Germania, în semifinale. Chiar pentru un meci fără prea mare miză, jocul a fost plăcut, Olanda oferind spectacol, înainte de a pleca în vacanţă.
Marele stadion Maracana era pregătit pentru finala World Cup 2014 şi primea o formaţie care pornea – după umila mea părere, expusă şi în articolele de pe aici – ca favorită certă la câştigarea trofeului – Germania şi una care încă se căuta, ca stil de joc şi – mai ales – ca relaţii de joc.
Atuul Germaniei de-a lungul timpului, la multiplele prezenţe de la World Cup, inclusiv în această ediţie, a fost că deşi a alcătuit o formaţie cu nume nu foarte sonore, fără vedete prea mari, a reuşit să aibă o coeziune fantastică, iar echipa a funcţionat ca un tot unitar şi omogen. La polul opus s-a aflat Argentina şi toate echipele sud-americane, pline de vedete cu muşchi ce joacă la cele mai tari cluburi europene dar care au reuşit prea puţin să închege un joc coerent şi să adune în jurul lor pe ceilalţi coechipieri.
În prima repriză a finalei, tiki-taka echipei Germaniei sau tiki-taken cum îi zic nemţii a fost peste contraatacurile argentinienilor, deşi nu s-a marcat niciun gol. Una peste alta a fost un joc alert şi plăcut.
A urmat repriza a doua în care dominarea nemţilor a continuat pe fondul scăderii ritmului echipei Argentinei. O fază care spune totul despre jocul Argentinei: la un sprint de 70 de metri, pe partea dreaptă, Messi a alergat mai mult decât în tot meciul. Argentinienii au continuat să fie prea dependenţi de Messi, un Messi foarte static care a vărsat, la un moment dat, pe teren, din cauza efortului.
Însă trebuie să spunem că Argentina a rezistat Germaniei toate cele 90 de minute şi că a jucat mult mai bine decât în meciurile anterioare unde mai mult a dormit, trezindu-se, pe semne, pentru marea finală. E un stil pe care îl întâlneam la italieni, la alte mondiale.
Au urmat prelungirile care nu au adus schimbări prea mari, iar când ne pregăteam să spunem că şi această finală de World Cup se va decide la penalty-uri, cu 7 minute înainte de final, micuţul Gotze a marcat din interiorul careului argentinian moment în care nimeni nu cred că se mai îndoia asupra câştigătoarei mondialului brazilian. Scor final: Germania-Argentina 0-0 (1-0).
Personal, am răsuflat uşurat că nu s-a mai ajuns la penalty-uri, un joc inutil al nervilor. Germania îşi adjudecă al 4-lea titlu mondial, o egalează pe Italia şi mai are de recuperat încă unul până să o ajungă pe Brazilia, deţinătoarea a 5 titluri mondiale. Titlul mondial rămâne în Europa, ultimul mondial câştigat de o echipă sud-americană fiind în 2002, la World Cup organizat de către Koreea şi Japonia, atunci când a câştigat Brazilia.
Aşadar, Brazilia predă ştafeta Rusiei care va găzdui World Cup 2018. Eu zic că o să ne revedem atunci cu rubrica World Cup şi poate că vom fi şi mai conectaţi dacă se va califica şi echipa României. Să sperăm!
